Vă povesteam aici despre primului meu semimaraton oficial şi cât de greu mi-a fost. Mergând pe ideea "ce nu te omoară te face mai puternic", acum voi povesti despre primul meu maraton oficial care întâmplător a fost şi unul internaţional, Budapest International Marathon de pe data de 7 Octombrie 2012!
Povestea începe cu vreo 5 luni înainte de acest eveniment, imediat după semimaratonul de la Arad, când Radu Papadopol, despre care v-am povestit în acel articol, mi-a spus că este înscris pentru maratonul de la Budapesta. În acel moment eram ferm convins că nu voi participa la maraton... "Cum să particip la o cursă de 42.2 km când aproape mi-am dat duhul la una de 21.1?" era gândul meu plin de "optimism şi încredere"!
Fără să am în plan participarea la maraton, după o vreme am început să fac alergări lungi la o intensitate cardiacă moderată, pentru ardere de grăsime. În acest scop, aveam obiective bazate doar pe numărul de ore pe care să le fac la o alergare, fără să-mi pese de distanţă. Şi aşa, din pură întâmplare am ajuns să alerg o dată la două zile câte un semimaraton în 2 ore, iar la sfârşitul săptămânii făceam câte o alergare mai lungă. Tot întâmplător am ajuns să alerg 31.2 km în 3 ore, 42.2 km în 4 ore şi 52.4 km în 5 ore.
Cu această ocazie am depăşit barierele psihologice legate de distanţe mari şi mi-am demonstrat că pot! În plus, am observat că alerg destul de lejer la acea intensitate, în timp ce unii colegi de alergare duceau adevărate lupte pentru a parcurge 42.2 km în 4 ore. Implicit am realizat că sunt capabil de rezultate mai bune. În acea perioadă am urmărit şi o filmare care m-a inspirat, A lecture on Ultra Running by Michael Arnstein. Cel mai important lucru pe care l-am înţeles de acolo a fost un citat: "You are better than you think you are, you can do more than you think you can!"...
Având asta în minte, am continuat să mă antrenez şi să-mi testez limitele, nu doar raportat la distanţă dar şi la viteză sau intensitate cardiacă. Am început să fac tot felul de teste, să văd de ce sunt în stare. Eram curios cu ce viteză pot alerga anumite distanţe, cât rezist la o anumită viteză, la o anumită intensitate, etc... Pot spune cu mândrie că am aflat răspunsurile la toate acele întrebări! Astfel am ştiut ce strategii să aplic la viitoare competiţii, în aşa fel încât să nu pornesc nici prea repede, nici prea încet, ci la intensitatea pe care o pot menţine! Acesta a fost motivul pentru care am scos 1h:30:12 la Oradea. Semimaraton oficial 16.09.2012.
Un test important l-am făcut alături de Radu Papadopol, care se antrena pentru maraton. L-am însoţit într-o dimineaţă când el avea planificaţi 30 km cu un pace de 4:58 min/km, acest pace fiind pentru a alerga distanţa de maraton în 3h:30. Bineînţeles că după ce am alergat cei 30 km, nu m-am putut opri! Trebuia să aflu dacă pot alerga 42.2 km în 3h:30. Răspunsul l-am aflat în scurt timp şi a fost "Da, pot!"... Şi am simţit că e loc de mai bine, nefiind total epuizat la final!
Cu câteva luni înainte completasem formularul de înscriere pentru Budapesta şi singurul meu regret era că am pus 3h:45 în rubrica pentru estimarea timpului în care consideram că voi termina. Deja depăşisem acel stadiu iar noul meu target pentru Budapesta era între 3h - 3h:30! Ca o glumă, acest obiectiv era contrar sfatului pe care-l primeşti pentru primul tău maraton oficial şi anume "Să-l termini"... Planul meu era să dau tot ce pot şi să termin pe un loc cât mai bun!
În povestea semimaratonului de la Arad, vă spuneam că Radu Papadopol mi-a spus ceva ce nu am înţeles în acel moment: "Voi alerga pe puls, nu pe viteză!". Între timp m-am documentat şi am înţeles perfect ideea. Mai mult, pe lângă faptul că mi-a predat din înţelepciunea lui, mi-a dat un lucru şi mai important, acel Heart Rate Monitor Belt pentru monitorizarea ritmului cardiac în timpul alergării! Aşa că pentru Budapesta am avut o strategie de geniu, bineînţeles: "Voi alerga pe puls, nu pe viteză!" :)). Mi-am propus patru pace-uri pe care le acceptam la acea competiţie, 4:16 min/km, 4:23, 4:30 şi 4:37. Planul era oarecum sinucigaş dar pe ideea "Vreau să fiu sigur că am dat tot ce se putea!".
În nebunia mea, îmi doream să pornesc tare, cu 4:16 min/km până dau de wall, după care să trec treptat la celelalte trei pace-uri dar să nu scad sub 4:37 min/km. Explicaţia logică a acestui plan este că nu vroiam să încep cu 4:37 min/km şi să trec progresiv la celelalte pace-uri pentru a fi sigur că nu alerg la 4:16 min/km mai puţin decât eram capabil. Cum planul de acasă nu se potriveşte mereu cu... condiţiile de la Budapesta şi având în minte să nu exagerez cu intensitatea pulsului, nu am putut respecta planul sinucigaş. Eram ca un kamikaze căruia i se oferă o pistă de aterizare :))! Am pornit cu 4:16 min/km dar am observat că pulsul creştea prea tare iar ăsta era un semn că voi obosi pe următorii kilometri. Aşa că am luat decizia înţeleraptă de a alerga ţinând cont doar de puls şi sperând că îl pot menţine totuşi la un pace sub 4:37.
O întâmplare amuzantă a fost între km 8 - 16 când toată aparatura mea deşteaptă de monitorizare a început să aibă secrete faţă de mine, în sensul că înregistra în continuare doar că interfaţa se blocase şi nu-mi mai arăta nimic. Implicit, pe acea distanţă nu ştiam cu ce pace sau intensitate cardiacă alerg şi a trebuit să aplic o strategie pe care o cunosc prea bine... să mă descurc singur! Aşa că am alergat pe pur "feeling" şi mai întrebam uneori câte un alergător despre ce pace avem. După km 16 şi-a revenit interfaţa GPS-ului şi am fost surprins plăcut să văd că menţinusem ritmul cardiac conform planului iar viteza era una bună. Uşor am trecut de km 21 şi mi-am făcut planul pentru a 2-a jumătate, care era simplu, să menţin pulsul şi viteza până la sfârşit!
Pe traseu erau acele refreshment points, unde luam din fugă un pahar de apă sau băutură isotonică şi mă chinuiam să-l beau alergând. Asta până mi-am turnat un pahar de băutură isotonică în ochi şi am luat decizia de a sacrifica vreo 2 minute din timpul final, pentru a încetini la fiecare refreshment point pentru a putea bea acel pahar. Cu această ocazie mi-am impus un nou obiectiv: "Să învăţ să beau apă în timp ce alerg, fără să-mi torn în ochi sau să mă sufoc!", pentru a nu pierde timp.
Dar întâmplarea cu adevărat interesantă pentru mine a venit după km 35 când am observat ceva ciudat. Pulsul începea să scadă către 165 şi îmi era greu să-l mai menţin peste 170 bpm. În mod normal asta ar fi o veste bună pentru că ştii că nu vei obosi la nivel cardio-respirator până la final. Vestea proastă era că picioarele începeau să obosească şi nu mai făceau faţă capacităţii mele crescute la nivel cardio-respirator. Asta însemna că nu mai puteam accelera decât pe distanţe scurte, ceea ce mă făcea să ştiu sigur că voi încheia cu un sprint de final. Însă trebuia să mă mulţumesc cu viteza la care "îmi porunceau" picioarele să alerg. Drept urmare, doar pe final am reuşit să mai urc pulsul până la 174 bpm, asta fiind pe ultimii 100 m când am făcut acel sprint glorios! Dovada clară este acest GIF:
După cum observaţi, mi-am îndeplinit obiectivul de a termina între 3h - 3h:30! Timpul brut a fost 3h:16:21 din care s-a scăzut durata de la început, până am ajuns în dreptul liniei de Start, iar timpul net, oficial, a fost 3h:15:53. Acest rezultat m-a clasat pe locul 249 din 4300 participanţi la Start, din care 3569 au reuşit să finalizeze! Pot spune că e un loc onorabil pentru primul meu maraton oficial!
Pe lângă povestea personală, vreau să menţionez şi alte aspecte. În primul rând, nu am mers singur. Am participat alături de Radu Papadopol, Mihai Cozma, Smeu Claudiu şi Călin Petruţ. Cu mândrie pot spune că fiecare dintre noi a realizat câte un PB (Personal Best) la această competiţie! Pe această cale, vreau să-i felicit pe toţi! A fost o onoare să alerg alături de ei!
În al 2-lea rând, despre organizare am doar cuvinte de laudă! A fost cea mai bine organizată competiţie la care am fost vreodată. Se observă experienţa acumulată în cele 27 ediţii de până acum!
Poze de la eveniment găsiţi pe Facebook-ul meu: http://www.facebook.com/media/set/?set=a.112586522232235.20175.100004426628007&type=3
Alte poze, pe pagina oficială a evenimentului: http://www.budapestmarathon.com/en/marathon/pictures/
Iar aici este filmarea de la Finish unde mă încadrez, cu cei care au terminat între 3h:06 - 3h:17: http://www.budapestmarathon.com/en/marathon/webtvplayer/player.php?id=257
... FELICITARI !
RăspundețiȘtergere... SI LA CAT MAI MULTE ASTFEL DE TRAIRI !
Cu Consideratie ,
cristi .
Mulţumesc! :)
ȘtergereFelicitari pentru maraton si timpul obtinut.
RăspundețiȘtergereSuperba poza de la finish!
Mulţumesc!
ȘtergerePoza trebuie să o cer la rezoluţie mai bună şi să o pun în ramă! :))
Felicitari:)
RăspundețiȘtergereMulţumesc!
ȘtergereEsti bun! Bravos! Rareori poti citi povestea unui prim maraton alergat la acest nivel. Ai material de calitate in tine. De acum incolo totul depinde de cum il vei „sculpta“ :). Spor(t) la treaba!
RăspundețiȘtergereMulţumesc! :)
ȘtergereFelicitari! pentru primul maraton e chiar foarte foarte bine!
RăspundețiȘtergerePrimul meu maraton s-a lungit pe aproape 5 ore, am trecut linia de final intr-un picior (genunchele stang a cedat). La al doilea maraton am abandonat dupa 18 km, nu mai puteam calca pe un picior, de data asta piciorul drept (tot genunche).
In ce ma priveste, alergatul e oarecum un miracol din cauza problemelor de sanatate din trecut, iar 90 de kile nu ma prea avantajeaza pe distante atat de lungi.
Mi-am propus pe acest an un maraton, la Debrecen - maraton neoficial, de padure. Fara taxa, fara inscriere, organizat de un club local de alergare. Sunt nevoit sa zic pas... :(
Enzo, mulţumesc! Şi nu ar avea rost să participi dacă nu eşti 100% în regulă. După ce nu mai ai probleme, vei avea ocazia să participi la orice maraton! :) Însănătoşire grabnică îşi doresc! ;)
ȘtergereOho... am participat la Half-Ironman dupa o cura de antibiotice de 10 zile. Am terminat cursa cu muschii de la picioare complet blocati. :D
RăspundețiȘtergereLa maraton ma inscrisesem cu cateva luni inainte, facusem alergari de 30+ km si nu stiu din ce cauza exact, mi-au cedat genunchii. Posibil din cauza unor lipsuri in alimentatie, poate de la adidasi, poate de la bicicleta... La medic mi-a dat un antiinflamator si mi-a zis sa fac pauza - fix pix.
In ultima vreme nu am mai avut nici un bai nou, doar problemele vechi, tratabile cu inot si hodina + suplimente pentru articulatii.
Enzo, în primul rând, să nu forţezi organismul când el îţi spune că are nevoie de recuperare! Altfel rişti să poţi avea această pasiune doar pe termen scurt, după care să descoperi frumuseţea pescuitului! ;)
ȘtergereDacă medicul ţi-a dat antiinflamator şi a spus că ai nevoie de pauză, ţi-a dat şi diagnosticul, care este inflamare articulată, lucru cu care nu e bine să te joci!
Să-ţi traduc, inflamarea apare când forţezi cartilajul atât de mult încât se uzează. Durerea e un semnal transmis spre creier pentru a ştii din timp că în acea zonă există o problemă. Durerea în sine este un factor de protecţie al organismului, e ceva logic ce trebuie înţeles. Forţând în astfel de condiţii, practic lupţi împotriva corpului tău! Vestea bună este că acel cartilaj, la o persoană sănătoasă, se regenerază... însă are nevoie de timp. Din cauza asta medicul ţi-a recomandat o pauză, pentru a ţi se regenera cartilajul! Dacă nu-l asculţi, rişti să faci osteoartrită.
Uite aici cele două tipuri de artrită, în stânga cea care poate să apară la sportivi, soldaţi sau alte persoane tinere, iar în dreapta cea care apare la bătrâni: http://i.imgur.com/oSRjk.jpg
Oasele au nevoie de calciu, magneziu, fosfor şi alte minerale iar organismul are nevoie de vitamine. Îţi recomand să iei zilnic aşa ceva! Iar pentru dezvoltarea şi regenerarea musculară este nevoie de proteine, fie că le iei din alimente, fie că suplimentezi.
Dar când durerea persistă, poţi face un tratament pe 3 luni, cu ArtroStop Rapid în primele 2 luni, câte 3 pastile / zi şi ArtroStop Hyal în luna a 3-a, câte două pastile / zi! Astea-s suplimente pentru articulaţii de care aminteai şi tu. Iar pentru menţinere, îţi recomand Animal Flex, de vreo 2 - 3 ori / an câte o cutie! Când iei mai multe suplimente sau medicamente, să nu uiţi să iei şi un protector hepatic (să-ţi protejeze ficatul), îţi recomand Liv 52!
Sper că am reuşit să te ajut în vreun fel!
Îţi doresc multă sănătate! ;)
Mersiu de sfaturi.
RăspundețiȘtergereSunt inconjurat de sportivi deci cam stiu cum sta treaba.
In ceea ce ii priveste pe medicii clasici am unele obiectii... In primul rand antiinflamatorul nu este recomandat pentru ca iti ascunde durerea si problema si esti tentat sa fortezi. Repaosul pentru un sportiv = depresie pentru ca isi iese din forma si are obiective, planuri, etc, exista oricand o alternativa - eu de exemplu am schimbat alergarea pe bicicleta in momentele in care nu puteam alerga, deaca nici bicicleta nu ar fi mers as fi trecut doar pe inot pentru a mentine cat de cat o forma buna de rezistenta.
In cazurile de inflamatii am observat ca ma recuperez mai rapid daca folosesc un inflamator local gen crema "usturoaie" pentru ca "aduna" mai mult sange in zona respectiva deci mai multi nutrienti pentru tesutul afectat. Doare mai tare dar si trece mai repede. Nu trebuie neglijate nici exercitiile de gimnastica medicala pe care majoritatea medicilor de cartier nu le cunosc deloc.
Referitor la suplimente, am "bagat" si Flex si Pack, dar am observat ca ulei de ficat de rechin/multivitamine/sumpliment de condroitin si glucosamin este suficient pentru pregatirea normala (si mai eftin). Cand se trece la intens... da, merge animal pack (dar nu in cure lungi pentru ca afecteaza ficatu), complexe de proteine si carbohidrati gen GainFast sau mai stiu eu ce. Eu folosesc la cursele lungi de bicicleta shake'uri de proteine, te ajuta mult cand stai 4-5-6 ore pe drumuri.
Desigur... s-ar mai putea adauga la lista niste Spirulina niste Aswaganda sau cum dracu se scrie corect, niste ceai verde/negru/alb... Poate faci un post si despre asta :).