Clubul Sportiv
Asociația Alergotura îi invită pe timișoreni să se înscrie la una dintre cele 5
curse de alergare organizate în cadrul “Timotion – Timișoara se mișcă!”, cu
distanțe accesibile și pentru persoane neantrenate, dar și pentru cei care sunt
pasionați de jogging. Au rămas mai puțin de trei săptămâni în care se pot face
înscrieri pe site-ul www.timotion.ro pentru:
·
Crosul
MGI Coutier – 2 km
·
Cursa
Flexik pentru părinți cu copii în cărucior sau în baby-wrap (~1km)
·
Cursa
Rotary “distracție pe roți”
(~1km)
·
Crosul
Visma (6 km)
·
Semimaratonul
Flex (~21 km).
Cu scopul de a
înlătura orice temeri cu privire la șansele de a finaliza una dintre curse,
membrii Alergotura îi așteaptă pe doritori la turele de alergare organizate
zilnic în Timișoara, conform calendarului anunțat pe www.alergotura.ro/ture.
“Am
trecut de 1000 de persoane înscrise, dintre care mai bine de jumătate au și plătit taxa de
participare, direcționând-o spre unul dintre cele 16 proiecte pentru care
adunăm fonduri. Îi îndemnăm pe toți cei care și-au pus în plan să participe
anul acesta la Timotion să se înscrie și să confirme plata până cel târziu în
10 aprilie. Intervalul rămas până la eveniment este cel în care vom pregăti
programul zilei de 23 aprilie și anunțăm de acum că îi vom surprinde foarte
plăcut pe participanți pe parcursul unei zile intregi. Anul acesta Timotion va
fi mai mult decât alergare!”, a
spus Cristina Potra Mureșan – coordonatoarea evenimentului.